Despre eforturi, anxietate, frici, burnout si…fericire (III)

Despre eforturi, anxietate, frici, burnout si…fericire (III)

Pentru multa vreme am refuzat ajutor extern. E poate singurul lucru pe care as fi vrut sa-l fi facut altfel la acel moment. Dar asa s-a asezat, atat am putut, deci asa se aseaza si povestea mea de vindecare, care a durat mult mai mult pentru ca am vrut sa fac asta singura, fara ajutor.

Sunt recunoascatoare totusi ca, in toata valtoarea aia, cu toate fricile adunate, lipsa de energie si incapacitatea de a iesi din loop, mi-am dat seama ca trebuie sa schimb ceva. Si mi-am pus un deadline. In capul meu, nu aveam energie sa schimb nimic in acel moment, dar intr-o vacanta, cand macar factorul munca nu mai exista, pot gandi lucrurile mai limpede. Asa ca mi-am propus sa schimb ceva in vacanta de Craciun/An nou.

Si am luat-o usor. Am inceput sa fac miscare si sa-mi pun obiective de slabire. Asta imi tinea si mintea ocupata si imi ocupa si serile pe care (doar asa) nu le mai petreceam la munca. Usor-usor, starea mea se imbunatatise pentru ca simteam ca fac ceva pentru mine, ma simteam puternica pentru ca faceam miscare si, cum incepusem sa slabesc dupa cateva luni, eram din ce mai increzatoare ca se poate.

Dar starile de rau erau recurente. Tot nu dormeam, tot evitam sa fac orice altceva decat ce era in programul meu, tot analize care ieseau bine. Cand, cu greu, am inceput sa accept ca e in mintea mea si ca trebuie vindecat incepand de acolo, am incercat sa ma duc la un psihoterapeut. Am fost la 2 sedinte si pentru ca reuseam sa fac niste legaturi foarte rapid, mi-a propus  sa incercam hipnoza. Bineinteles ca nu m-am dus pentru ca…ma speria faptul ca o sa aflu de la ce am starile de anxietate. Acum cand ma uit fara emotie inapoi, imi dau seama ca asta se intampla pentru ca stiam exact ce-mi va dezvalui mintea mea si refuzam sa accept.

Si atunci am inteles, in sfarsit, ca sta in puterile mele. Ceea ce era bine, ma gandeam. Era perfect. Si greu ca naiba in acelasi timp. Nu-ti da nimeni o pastila, nu te salveaza nimeni. Esti tu cu tine si trebuie sa faci ceva sa iesi din mintea ta.  Si am inceput sa citesc. Despre minte, despre automotivatie, despre iubire de sine, despre respect pentru corpul tau si mai ales…despre prezent. Si cu el, despre cum trebuie tratat trecutul si viitorul. Asta e raspunsul si salvarea, din punctul meu de vedere. Si am inceput sa fac exercitii. Si desi sportul a jucat un rol super important in toata imbunatatirea mea mentala, la altfel de exercitii ma refer acum. Exercitii de respiratie, de recunostinta, de uitat in oglinda si afirmat diverse, exercitii aplicate cu altii oameni, aplicate in diverse situatii, exercitii de constientizare. Si stiti ce? Nu m-am oprit din exercitiile astea nici astazi, chiar daca, in timp, vin natural, nu mai sunt un efort. La fel cum vin multe obiceiuri pe care le-am adoptat in ultimii ani.

Si le-am facut ani de zile, pana cand am inteles care e valoarea mea si sa ma iubesc, indiferent de situatiile care se intampla in jurul meu. Pana cand am inteles ca mi-am luat toate invataturile din trecut si ca viitorul se face acum, in prezent, cu fiecare decizie pe care o iau acum. Am inceput sa spun “nu” la situatiile si oamenii care simteam ca imi fac rau si mai ales, am inceput sa spun “da” la situatiile care simteam ca imi ofera un plus de valoare. Citisem chiar zilele trecute ca fericirea inseamna libertate, iar libertatea inseamna curaj. Pentru cei care trec sau au trecut prin asta, pot intelege cum libertatea de frici este cea mai frumoasa forma de libertate care poate exista.

Suntem fix cum ne permitem sa fim. Nu exista o varianta definitiva a noastra, asta am invatat eu pe parcurs. M-am urat foarte mult timp, intr-un sens in care tot ce faceam, faceam pentru alti oameni sau dintr-o nevoie de a satisface si pentru a primi aprobare din partea lor. Mi-am urat corpul si credeam ca nu sunt destul de buna pentru nimeni. Nu eram fericita, impacata, n-am fost implinita cu ceea ce faceam si nici multumita de oamenii pe care ii aveam in jur. Tot timpul voiam ce nu aveam si credeam ca asta ma va face fericita.

Acum sunt. Impacata, chiar daca n-am toate lucrurile din lume, linistita, chiar daca tot timpul in miscare, fericita asa cum cred eu ca se simte fericirea cel mai bine (in stomac, cu fiori in tot corpul).  Calatoresc mult pentru ca asa simt ca sunt bogata, chiar daca imi dau toti banii pe calatorii. Incerc lucruri noi si accept provocari de tot felul pentru ca doar asa cred ca ne cunoastem cu adevarat limitele si ne depasim fricile. Primesc repede in viata mea oamenii pe care ii simt cu energie buna si renunt repede la cei cu care nu rezonez. Pentru ca asa mi se pare corect fata de mine. Si fata de ei.

Si scriu acest articol ca sa inteleaga toata lumea ca indiferent de cat de intunecat este locul in care esti sau catre care crezi ca te indrepti, poti reveni de acolo si poti fi fericit. Daca vedeti lucruri sau energie la mine pe care vi le doriti, credeti-ma pe cuvant ca le puteti avea. M-am deschis doar ca sa stiti ca poate, dar si ca e de lucru. Cu tine si cu mintea ta. Cu ajutor extern, cu sustinere, cum iti e mai bine. Am plecat de la anxietate, atacuri de panica, frica de a incerca lucruri noi, frica de inaltime, 25kg in plus si lipsa de stima de sine…si am ajuns in varianta asta, care, repet, e cea mai fericita si implinita versiune a mea. Deocamdata!

<- [Partea 1 aici]

<- [Partea 2 aici]

 

You May Like Also

Leave a Reply