Am crescut in vremuri in care mancarea buna nu se gasea pe toate drumurile, cand se gatea mult acasa si nu era uzual sa iesi sa mananci la restaurant. In vremuri in care se mergea des la tara la bunici, la pomeni, parastase si multe intalniri cu familia extinsa. Si vremuri in care, mai ales copil fiind, nu aveam voie sa fac prea multe mofturi. Cu asta in cap si tocmai intoarsa de la o pomana din orasul natal Galati, mi-am dat seama ca pasim in viata de adult cu un bagaj de la societate si mai ales de la parinti, chiar si (sau mai ales) cand vine vorba de mancare. Si nici nu ne dam seama de ele, pana cand nu facem un pas inapoi sau sau ne loveste peste fata un adevar care sa ne faca sa le constientizam. Si pentru ca asta e normalul nostru si nu vrem sa fim noi aia diferiti, facem alegeri alimentare din inertie.

Iata la ce ma refer cand zic bagaj, sunt sigura ca va regasiti.

“Mananca tot din farfurie!”
Nu stiu exact din ce cultura am imprumutat aceasta lipsa de respect daca nu mananci tot din farfurie, dar cu siguranta n-a analizat nimeni si poporul la care se aplica regula. La noi in farfurie se pune mult si bine, sa se sature omul sau, preferata mea, direct din oala/vas/tigaie. Sa nu mai murdarim alte farfurii. Deci problema in sine nu vine de la mancatul tot din farfurie, ci dintr-o nevoie nejustificata de a pune in farfurie fara masura. Si fara sa ne dam seama si avand si o imagine falsa asupra unei farfurii care sa ne satisfaca necesarul pe masa respectiva, tindem sa ne ducem asa toate mesele, indiferent ca e dimineata, pranz, seara sau gustari. Si daca nu poti sa scapi de vorba asta din cap, ca e bine impamantenita in bagaj, vezi cu portiile. Poti sa lingi si farfuria chiar, nu judeca nimeni!

“Nu exista nu-mi place!” 
Eu n-am fost un copil pretentios la mancare, dar aveam doua lucruri pe care nu le mancam niciodata: ciorba de burta si familia spanac (le zic asa ca bag aici si stevia si urzicile). Si ciorba de burta mai era cum mai era, dar mancarica aia de spanac care mirosea toata casa cand era gatita era moartea mancatului pentru mine. Si imi amintesc (desi in capul meu e posibil sa fi exagerat ) ca ma obliga sa mananc de fiecare data, fara exceptie, pe principiul “mananca ca e super sanatos, are fier, nu exista sa nu-ti placa”. Vreau sa va zic ca am ramas cu o aversiune fata de spanac pana anul trecut cand l-am mancat gatit foarte gustos si m-am hotarat sa mi-l gatesc eu cum imi place. Si acum il iubesc pentru ca are super proprietati, dar tot nu mi se pare ca nu exista sa nu-ti placa! Ca majoritatea lucrurilor in viata, ele nu trebuie fortate, ca nu iese bine.

“Grasa si frumoasa!”
Oh, aceasta vorba! La mine in familie si printre prietenii de familie, cred ca e a doua cea mai uzitata expresie, bineinteles, imediat dupa “ce-i al tau e pus deoparte” (pe care acum o cred cu toata fiinta, doar ca atunci cand eram mica nu avea nici un sens). Si desi ok sa cresti cu o mentalitate sanatoasa in care sa iti iubesti corpul, am vazut aceasta expresie folosita in cele mai nesanatoase situatii: in cazuri de supraponderalitate la copii sau cazuri de boala la adulti. Deci nu grasa si frumoasa, ci sanatoasa si estetic cum te simti tu bine!

“E facut in casa, e sanatos!” 
Daca ar fi folosita aceasta expresie doar pentru a incuraja oamenii sa isi gateasca mai mult acasa, sa foloseasca alimente cat mai fresh si sa nu mai consume chestii conservate, ar fi minunat. Dar ceea ce mi-am dat eu seama abia mai tarziu in viata, cand am inceput sa fiu mai constienta de ce si cum mananc, este ca nu orice facut in casa este neaparat si sanatos, mai ales cand la un chec de 400g pui 3 cani de zahar. Sau pentru o placinta nevinovata cu mere, folosesti 200g de margarina.
Sau la castravetii aia in otet care iti ies genial, adaugi zahar cam cat pui si otet.

Nu orice e facut in casa e sanatos sau, mai ales, bun pentru tine. O tinem in bagaj, dar sa nu o interpretam gresit!

“E nepoliticos sa refuzi mancare!”
Am un prieten care considera ca e nepoliticos sa refuzi orice, nu numai mancare. Si asa ajungi intr-un scenariu asemanator cu cel din Yes,man! (si din pacate nu le poti face pe toate). Si inteleg asta cu refuzatul mancarii atunci cand esti mic sau adolescent, cand ai rusine sau frica in cazul unor femei mai in varsta si mai amenintatoare, dar e o chestie recurenta pe care o vad chiar si la varsta asta. Mai spuneam si in alte articole ca, in cazul meu, adaptarea la stilul asta de alimentatie a venit cu asumarea multor ”nu”-uri in fata oamenilor care recurg la santaj emotional  doar pentru ca vad mancarea ca pe o forma prin care isi arata afectiunea. Eu am inteles totusi ca acest “nu” este un gest de iubire si respect fata de tine si nu are nici o legatura cu persoana pe care o refuzi. Am scris un articol despre a spune nu si aici.

Bineinteles ca atunci cand ne-au fost imprimate in obiceiuri si eram in procesul de crestere, lucrurile erau diferite, mancam diferit, alimentele erau diferite si pe alocuri, lucrurile mentionate mai sus erau ok. Dar tocmai pentru ca vremurile s-au schimbat, trebuie sa ne adaptam la ele si sa constientizam acest bagaj, ca sa nu riscam sa le dam si noi mai departe.

Si vorba aia, la cate generatii sa o mai auzim pe aia cu “daca nu mananci tot, nu ai voie afara”. Ah, stai, ca ca trebuie adaptata la “nu ai voie la calculator”, asa-i?

Aveti si voi povesti din-astea cu bagaj luat de la parinti/alte rude?