Astazi se implineste 1 an de cand am lansat in mod oficial blogul catre lumea larga. Desigur, dupa vreo 2 luni in care am lucrat in fiecare zi (a se citi noapte), atat pe parte tehnica, la optimizarea temei si a-mi pune amprenta personala pe blog, cat si pe parte de continut, pentru ca voiam ca primele articole sa fie puternice si sa justifice de ce mai apare inca un blog pe piata. Nu stiu daca ne-am lamurit aici, dar scopul scuza mijloacele, aproape de fiecare data.

Acum, la un an, este in continuare cel mai curajos lucru de care m-am apucat, si cred ca am facut multe nebunii de-a lungul vietii, in care mi-am testat mai mult sau mai putin limitele.

Mi s-a dovedit, intre timp, si lucrul cu care am plecat la drum: puterea exemplului este cea mai puternica si cea mai inspirationala. Avem nevoie de exemple palpabile, apropiate de realitatea noastra, ca sa ne lasam inspirati. Si asta imi doresc sa fac in continuare. Nu le stiu nici pe departe pe toate si nici nu stiu cum e mai bine pentru fiecare dintre noi. Dar pot totusi sa vorbesc din proprie experienta si sa povestesc cum a fost si cum este in continuare pentru mine si tot ce invat pe parcurs. Pentru ca, in ciuda a tot ce am realizat pana acum, mai vreau sa mai slabesc, sa ma joc cu corpul meu, in sensul cel mai pozitiv cu putinta, sa ma descopar. Blogul m-a indreptat si catre cursul de nutritie, dintr-o dorinta de a aprofunda subiectul si pentru ca vreau sa pot sa ajut la un moment dat si mai mult si sa vorbesc mai avizat decat din proprie experienta.

Odata cu acest blog am descoperit ca lucrul la el inseamna mai mult decat sa scrii niste cuvinte intr-o platforma. Cuvintele imi vin usor, pentru ca sunt obisnuita sa scriu, dar acum, ca tot vorbesc pentru prima data despre asta, as vrea sa zic  ca muncesc foarte mult pentru obiectivele mele. Si am muncit mult pentru fiecare povestioara sau sfat pe care le-am asezat aici. Am renuntat de mult la timpul liber, la lenevit si la pierdere de vreme. Si este atat de in regula incat nu-mi pot imagina ca mai poate fi altfel.

Ce am mai descoperit in anul asta este ca oamenii te pot aseza si scoate dintr-o categorie foarte usor. Si surprinzator, te judeca si cand esti pe “partea buna” a lucrurilor, doar pentru ca esti contra curentului. Sunt chiar blamata uneori pentru stilul de viata pe care l-am adoptat. Iar asta e ok cu mine doar ca as vrea ca peste un alt an sa nu mai scriu asta, sa nu mai fiu persoana speciala dintr-un grup, sa nu fie ceva anormal ca doar eu sa nu mananc pizza la o petrecere sau sa nu gust neaparat din prajiturile aduse la o zi de nastere la birou. Si nu e neaparat de cati oameni fac asta in jurul meu, ci de a nu fi considerat un outcast pentru ca nu mananc la fel ca toata lumea. Sau ca ma duc de 4 ori pe saptamana la sala. Sau ca merg mult pe jos. Lucrurile astea ar trebui sa fie normale. Dar le luam usor.

Si odata cu toata asumarea cu blogul am observat o presiune. N-am simtit-o, din fericire. Doar am observat-o. Presiune care se manifesta in “de ce gusti din ciocolata aia, n-ai zis ca nu mai mananci zahar niciodata?” sau “haide, tu trebuie sa poti, doar faci atata sport” sau “tie trebuie sa-ti placa, e cu din-alea ciudate cum esti tu”. Nu, nu trebuie sa nimic. Si nu e alb sau negru, mai ales pe termen lung. Si in ciuda a tot ce poate presupune cineva la un moment dat, am si eu momentele mele de om. Partea buna este ca am invatat sa reactionez sanatos chiar si la aceste reactii si la lucrurile umane care mi se intampla. De exemplu, n-am vorbit pana acum despre asta, insa acum aproximativ opt luni am iesit dintr-o relatie de aproape 6 ani. Si a fost momentul in care mi-a fost pentru prima data pofta de o tigara. Si a fost momentul (da, un moment) in care imi venea sa mananc kile de inghetata si ciocolata. Dar am ales sa-mi indrept energia spre obiectivele mele si sa produc endorfine in sala, in loc sa mi le induc prin factori externi. Doamne, si ce dovada a cat de bine face miscarea! Cred ca atunci a si devenit viciul meu. Pana atunci era o doar o unealta pentru obiectivele mele.

Tragand o semi-linie, pare ca acum un an si ceva mi-a venit cea mai buna idee din ultimii ani: m-am decis sa impartasesc cu voi toata aventura. Pentru ca aventura continua, imi descoper in continuare corpul si invat in continuare despre mine, motivatie, evolutie, cum reactioneaza si altii, nutritie.

Iar pe oamenii aia care cauta solutii rapide si siretlicuri ca sa slabeasca sau sa-si gaseasca fericirea de scurta durata, va rog sa nu-i trimiteti la mine pe blog, ca n-o sa gaseasca nimic interesant.

Sunt Andreea de la Think Healthy si sper sa va inspir in continuare, pentru ca nu ma opresc aici.