Inca de cand am inceput acest proces de slabire, cu tot ce a implicat el, l-am privit ca pe un proces in care cel mai important este sa ai rabdare si sa fii determinat. Si, pe parcurs, mi-am setat cate un obiectiv pe termen scurt si mediu, pentru ca de fiecare data sa pot sa am acest sentiment de satisfactie cand il indeplineam si apoi sa merg mai departe catre urmatorul obiectiv. Si asta functioneaza foarte bine pentru mine. Sunt sigura ca multi dintre noi functionam dupa obiective setate, dupa teluri de indeplinit, lucruri de bifat. Si desi am evitat sa imi setez un obiectiv maret si pe termen lung, mai ales la inceput de drum, s-a conturat unul in mintea mea si a persistat acolo, facand ca obiectivele pe termen scurt sa devina de fapt mici pasi ce construiau calea spre indeplinirea lui, a celui mare. Pentru mine, obiectivul suprem a fost sa ating 60 kg.

Desigur, nu a fost niciodata vorba despre numarul de kg. Dar cand venea vorba de ele, devenea cu atat mai important pentru mine cu cat mi se parea ca eu nu pot avea greutatea asta: pentru ca muschi, pentru ca oase grele, etc. Tinteam spre el, dar cumva nu il vedeam posibil. Mai ales ca, asa cum ziceam, nu ma ghidam neaparat dupa numarul de kg, ci dupa un aspect si o scadere in procentaj de grasime. Dar imaginati-va ca am pornit de la 86 kg, greutate care, oricum te-ai uita la ea, nu e normala si nici sanatoasa. Si am trait cam toata viata cu o medie de 70 kg, dand mereu vina pe faptul ca…”asa sunt eu, mai corpolenta”.

Ca sa intelegeti mai bine, n-am avut 60 kg nici macar in adolescenta, cand abia isi dadea seama corpul ce e cu el si era in crestere. Nu aveam cum sa imi amintesc cum e sa ai greutatea asta pentru ca nu am stiut asta niciodata, nu a fost parte din mine.

Dar in acel moment in care m-am urcat pe cantar si el a aratat 60,1 kg, toate deciziile pe care le-am luat in ultimii ani au avut mai mult sens ca niciodata, iar toate indoielile, oricat de mici sau mari, n-au mai contat.

Si desi intotdeauna a fost si este greu si  simt ca ma lupt in continuare cu mori de vant, pentru ca fac lucrurile diferit fata de lumea din jurul meu, pentru ca aleg sa mananc diferit, sa fac miscare, sa gandesc sanatos, vine acest moment, mai puternic decat toate celelalte prin care am mai trecut, care imi spune: ai reusit!

Si repet, nu e vorba de kilograme! Scriu acest articol pentru ca stiu ca sunt multi oameni care au nevoie de sustinere si ajung in momente in care simt ca e prea greu ca sa continue. Si pentru ca in momentele in care e important sa fii puternic, dar simti ca nu mai poti, trebuie sa iti amintesti de la ce ai plecat si mai ales, unde vrei sa ajungi. E al dracului de greu, inteleg mai bine ca oricine, dar da, merita, pentru acel moment pe cantar, sau poate pentru un zambet de recunostiinta, pentru un complement primit de la cineva oferit gratuit, pentru toate hainele pe care nu le mai poti purta pentru ca sunt prea largi, pentru toate momentele astea mici. Si cred ca, mai important decat perseverenta cu care sa continui, este sa ai rabdare si sa nu cedezi. Sunt 26kg pe care mi-am dorit sa nu le mai am si , intr-un final, le-am dat jos…in mai bine de trei ani, treptat, cu rabdare, cu obiective mici, cu frustrari, cu indoieli. Dar sunt in punctul pe care l-am visat toata viata iar asta, va spun, ma face mai puternica decat am fost vreodata!

Si e frumoasa rau perspectiva in care ma aflu! Ce faci cand iti atingi obiectivul la care lucrezi de atatia ani? Treci la urmatorul, mandra, cu capul sus, cu determinare si cu zambetul pe buze!

P.S: intre timp, de cand am scris postul si pana sa-l public, m-am dus chiar sub 60 kg si am imortalizat momentul!!!