Undeva foarte aproape de inceputurile deciziilor sanatoase in antrenament, cand am trecut de exercitiile usoare de care va ziceam, a fost o perioada cand aveam senzatia ca stau pe loc. Din punct de vedere al progresului, pentru ca apareau tot felul de piedici. Dintr-o lipsa de rabdare, dar si pentru ca mi-e firea mai dinamica, voiam sa simt ca ma spetesc mai mult la antrenamente, si asta insemna in capul meu sa transpir, sa fac super febra musculara, din seria asta. Totusi, ceea ce aveam sa aflu atunci si ceea ce dau acum mai departe, e ca trebuia sa ma asigur ca organismul meu este pregatit pentru etapa asta in care voiam sa trec.

Si asta pentru ca am observat o rezistenta din partea corpului meu la tipul de antrenament la care voiam sa trec si, in ciuda semnelor pe care mi le dadea si aceste piedici pe care mi le tot punea, a trecut o vreme pana chiar sa-l ascult si sa o iau mai moale sau sa ma adaptez.

De la o scara soft la una mai dureroasa (si nu neaparat chronologic), am patit asa:

Febra musculara – o dau ca exemplu ca reactie a corpului meu, cand ea de fapt mi se pare minunata. La inceput insa, dupa o pauza sedentara foarte indelungata, febra musculara poate atinge cote mari de tot, si dureroase. In sensul in care am descoperit muschi pe care nu i-am simtit pana atunci sau nu ma mai puteam ridica din pat. Dar va spun, este minunata. Asa imi dau seama cat de bine am lucrat si se simte super bine sa stiu ca acei muschi au fost pusi in functiune.

Senzatia de ameteala si varsaturi – la inceput le aveam foarte des, mai ales daca nu lasam 40 de minute de cand mancam pana sa ma antrenez. Dar, desigur, si pentru ca efortul (in special cel de tip cardio) era prea intens pentru nivelul de pregatire sau pentru energia mea din ziua respectiva. Le mai am si acum din cand in cand, semn sa o las mai moale in ziua respectiva si sa am grija de corpul meu.

Dureri – aici intra cele articulare – la inceput nu puteam sa fac deloc genuflexiuni, ma dureau genunchii -, cele de organe – la efort sustinut si in functie de ce mancam in ziua respectiva, ma intepau, ba splina, ba ovarele. Bineinteles, acolo erau si alte probleme la momentul respectiv, care nu aveau legatura neaparat cu efortul, insa erau un impediment in a trece la exercitii mai complexe. Important a fost sa vad semnalele de alarma si sa ma adaptez la nivelul de efort pe care mi-l permitea corpul.

Intinderi musculare – de la o incalzire mai proasta sau pur si simplu de la miscare gresita, la un moment dat mi-am intins un muschi inghinal. Unul pe care nici macar nu il puteam masa sau da cu crema antiinflamatoare, pentru ca era in adancime. Si a ramas lezat pentru o vreme indelungata, chiar daca incepusem sa fac exercitii speciael de stretching, fix pentru acel muschi. Inca este foarte sensibil si trebuie sa-l incalzesc foarte bine inainte de fiecare antrenament. La fel am patit si cu un muschi intercostal, care, va spun, este foarte inconfortabil sa il ai inflamat. Si se vindeca si greu, pentru ca il folosesti incontinuu sa respire si nu il poti masa, fiind intre coaste, in adancime.

Expun aceste lucruri ca un semnal de avut grija in trecerea la antrenamentele din urmatoarea etapa, dar si pentru ca vreau sa accentuez inca o data importanta de a ne asculta corpul! Eu obisnuiam sa ma enervez pentru ca aceste piedici nu-mi permiteau sa fac antrenamentul la capacitate maxima. Dar mai tarziu am descoperit ca fiecare etapa din proces e importanta si trebuie sa trecem prin ea. Am inceput sa nu le mai vad ca pe niste piedici, ci ca pe niste semne pe care corpul meu mi le dadea.

Totodata, in ciuda problemelor de mai sus sau alte piedici, am continuat drumul catre indeplinirea obiectivelor mele si asta este cea mai importanta lectie. Ele au facut procesul mai lent, dar cum ziceam, rabdarea este cea care da roadele alea frumoase, pe care ni le dorim. Problemele de acest gen se pot transforma rapid in scuze ca sa renuntam, dar asta e partea misto: nu e deloc un proces usor si asta face ca rezultatele sa fie cu atat mai puternice!

Spor sa avem!