Cum se adapteaza cei din jur la noul stil de viata (I)

Cum se adapteaza cei din jur la noul stil de viata (I)

Pentru mine, acest stil de viata indreptat catre sanatate a fost perceput de ceilalti ca o chestie normala. Pana la un moment dat a fost “iar esti la dieta”. Dar ultima data, incepand cu acum doi mai exact, am inceput sa iau deciziile diferit si a inceput sa ma deranjeze ca toata lumea zicea de mine ca sunt la dieta. Incepusem un stil de viata sanatos, nu o dieta.

Dar, ca sa ma intorc la ideea povestii, odata ce incepi sa schimbi lucruri la felul in care mananci si te comporti diferit, oamenilor le va fi greu sa se adapteze la noua ta personalitate si obiceiuri. Noua personalitate e mult spus, insa cum suma viciilor (da, aceea care ramane constanta) il face pe om, iar tu renunti la multe din viciile tale, ceva se schimba in comportamentul tau si asta poate fi vizibil deranjant.

Sa va zic cum a fost la mine. Primele reactii au fost de super-sustinere. “Bravo!”, “Sa te tina!” “Hai la putine kg”. Stii, genul de replici care te fac sa crezi ca oamenii sperau sa te apuci odata de treaba si nu stiau cum sa ti-o zica pana acum.

Apoi usor, usor, cu cat avansam in timp si scadeam in kilograme, ii simteam pe oameni, fie ei prieteni, fie necunoscuti, cum incepeau sa se simta nitel inconfortabil din cauza mea. Ca eu, vorba aia…nici macar nu gustam un pic din chipsuri sau tort si imi aduceam seminte cu mine, pe care le mancam intr-un colt. Am o poveste misto de la o ciorba de potroace, dar o pastrez pentru un articol viitor.

Apoi, e familia. Pentru ca iti asumi acest stil de viata peste tot. Iar acolo cred ca e unul dintre mediile cele mai interesante de analizat pentru ca e mai greu sa spargi niste stereotipuri. De fapt, nici nu voiam sa ma inteleaga, voiam doar sa nu ma oblige sa mananc. Lasand la o parte sarbatorile (pentru ca merita un articol separat), e un adevarat proces de educare cu familia. Ma refer aici, in mod specific, la parinti.

Ai mei, de exemplu, si-au mai schimbat stilul de viata in ultimii ani si mai inteleg cand le povestesc de ce mananc niste lucruri si de ce altele nu. Iar maica-mea ma suna de fiecare data inainte sa vin acasa sa ma intrebe ce mananc. Adica…in sensul ca…eu mananc intotdeauna ciudatenii pe care ea nu le are in casa, asa ca ar vrea sa se asigure ca le cumpara pana vin.

Dar a fost un proces. Au fost niste prime dati in care mi s-a zis sa termin cu prostiile astea si sa pun mana sa mananc. Au fost vizite la Galati in care s-au suparau rude pe mine ca nu gustam din prajiturile facute dupa o reteta cu traditie ardeleneasca. E ok. Atat timp cat nu o zici agresiv si nici pe un ton superior, pana la urma, oamenii din jurul tau vor intelege.

Cumva, mi-am asumat ca va fi diferit. Ca voi fi diferita prin stilul de viata, atat de mine cum obisnuiam sa fiu, cat si de ceilalti. Asta pentru ca nu vreau sa conving pe nimeni ca “my way is better” si nici sa-i judec pentru ca ei mananca sau se comporta asa cum au facut-o si pana acum. La un moment dat, am inceput chiar sa ma inconjor mai mult de oamenii care accepta aceste lucruri si care iau si ei aceleasi decizii sanatoase.

Voi aveti povesti cu oameni care nu s-au adaptat la noul comportament?

You May Like Also

Leave a Reply